banner ad
banner ad
/

REPORTAJ. Limba noastră cea română a răsunat de la Cernăuţi până la cetăţile Hotinului şi Cameniţa Podolski

| 6 septembrie 2016

Cernauti colaj

La finele săptămânii trecute, în zilele de 4 şi 5 septembrie, am fost invitat la  cea de-a XXVII a ediţie a tradiţionalei sărbători de suflet a românilor din Regiunea Cernăuţi, „Limba noastră cea Română”. A fost cred cea mai complexă ediţie din ultimii zece ani, fiind marcată cu mare fast de Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, condusă de preşedintele Vasile Bâcu.

De această dată, graţie susţinerii financiare acordate de  Guvernul României prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, manifestarea a beneficiat de o bogată lansare de carte la sediul societăţii cernăuţene şi un concert de aproape patru ore în sala Palatului Academic al Universităţii de Medicină din Cernăuţi. Sprijinită prin eforturile Excelenţei Sale Eleonora Moldovan – Consulul General al României la Cernăuţi, susţinută şi însufleţită de întreg corpul diplomatic al Consulatului General al României la Cernăuţi, ministrul consilier Ionel Ivan,  consulii Aurelian Rugină şi Edmond Neagoe, Lucian Indreiu, „Limba noastră cea Română” a fost o veritabilă punte de legătură între românii Regiunii Cernăuţi şi oaspeţii veniţi din judeţele României, Suceava, Botoşani, Iaşi şi altele.

Păstrând tradiţia şi de această dată participanţii la manifestare au depus superbe coşuri şi buchete de flori la statuia lui Mihai Eminescu din centrul Cernăuţilor. După care nemuritorul imn „Pentru ea”,  cântat cu sufletul de  maestrul Dumitru Caulea, absolvent al Conservatorului din Bucureşti, solist al Filarmonici din Cernăuţi şi dirijorul Corului „Dragoş Vodă”, a ridicat de câteva ori sala Palatului Academic în picioare, prin măiestrele voci ai bravilor bărbaţi, în inimă cu Tricolorul, în frunte cu nîntrecutul Gică Puiu, prin vocile gingaşe ale celor mai frumoase „Fete din Bucovina”, dirijate de Luminiţa Demianic,  prin vocea melodioasă şi dulce a privighetoarei cântecului popular românesc, inegalabilei Victoria Costinean, ale discipolilor ei, membrilor Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraşul” din Ropcea, care a înnobilat sărbătoarea şi prin propriile-i cântece patriotice, prin versurile pătrunse de patriotism şi vocea măiastră a rapsodului Nicolae Mintencu.

Cu aplauze furtunoase au fost răsplătiţi şi  românaşii din Crasna, însoţiţi de conducătoarele Olga Bruja şi solista Maria Schipor, Ansamblului „Mugurel” din Pătrăuţii de Jos, condus de Natalia Balan şi Larisa Popescu, membrilor Coralei Bisericii „Trei Ierarhi” din Ciudei,, conduşi de Angela Velea, prin vocea îngerească a solistei Diana Velea, Absolventă a Conservatorului din Chişinău, Sofiei Roşca, Anei Apetrachioaie, prin versurile declamate şi însufleţite de studentul Denis Apetri, ale simpaticilor moderatori Nicoleta Petriuc şi Adrian Costea, etc. A cântat „cucul în zori pe rouă pentru Bucovina ruptă-n două”, prin duioşia membrilor Ansamblului „Balada Humorului” din România, care au învârtit hora cu foc de-ai duduit podelele scenei Palatului Academic.

Cu felicitările de rigoare adresate organizatorilor, ministrul consilier Ionel Ivana spus: „Limba noastră română cea sfântă este arhipodul identității noastre naţionale şi culturale ce leagă poporul român cu cel ucrainean, una dintre limbile Uniunii Europene, una dintre limbile în care a fost scrisă Biblia. Le doresc multe succese celor care vorbesc, iubesc şi trăiesc româneşte, să ne regăsim cu toţii în Europa unită şi să ne respectăm reciproc…”.

Iar unul dintre liderii comunităţii româneşti de la Cernăuţi, profesorul Dumitru Covalciuc a ţinut să transmită un mesaj publicului spectator:  „Aici noi  salvăm limba română, însă mulţi  ies afară şi vorbesc cu nepoţii şi copiii  în ucraineană. I-am auzit mai deunăzi.  Ce înseamnă asta? De ce să fim cu patru feţe? Vărsăm aici lacrimi, dar copiii nu ştiu româna. Avem mai mulţi oaspeţi din România în sală, decât locuitori ai regiunii Cernăuţi! Noi, românii din Ucraina, suntem loiali faţă de statul ucrainean, însă când scriem o petiţie şi o adresăm autorităţilor s-o semneze, să fie bune şi să ne  respecte drepturile. De câţiva ani şi astăzi, nu sunt prezenţi la sărbătoarea noastră şefii din regiune, nici chiar locţiitorii lor, dar unii prea le mulţumesc. Pentru ce? Dragi părinţi şi bunei, când ieşiţi din sala aceasta încercaţi să vorbiţi româneşte astăzi. Măcar atât!”.

Şi de această dată, printre oaspeţii din România care au onorat Limba noastră cea Română de la Cernăuţi, s-au aflat profesorii botoşăneni Vasile Adăscăliţei din Dorohoi, Sergiu Manolache din comuna Mihai Eminescu, Constantin Gologan din comuna Cordăreni, toţi trei reprezentând Asociaţia Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutul Herţei, alături de Gheorghe Ciobanu, Paul Mircea Iordache – preşedintele Filialei Botoşani a Uniunii Vatra Românească, dorohoianul Cornel Bighiu şi semnatarul acestui articol.

Iar acum oaspeţii suceveni şi botoşăneni au avut parte de o mare surpriză din partea minunaţilor organizatori, o excursie de o zi la istoricele cetăţi ale Hotinului şi Cameniţa Podolski. Astfel musafirii au trecut graniţa României Mari, taman năvalnicul Nistru, şi au putut admira portrete ale voievozilor români expuse în Cetatea Hotinului. Şi pe această cale ziarul Informatorul Moldovei adresează cele mai sincere felicitări conducerilor Consulatului General al României de la Cernăuţi şi Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi. (Gabriel BALAŞA)

Cernauti 5 Cernauti 4 Cernauti 3 Cernauti 2 Cernauti 1

Tags: , , ,

Category: Cultura, Reportaj, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com