banner ad
banner ad
/

DEZASTRU ÎN JUDEŢUL BOTOŞANI. Culturi compromise pe 100.000 de hectare, pagube de milioane de euro şi fermieri disperaţi. „De la seceta din ’46 nu a mai fost aşa ceva” GALERIE FOTO&VIDEO

| 1 august 2016

Seceta in judetul Botosani colaj

Seceta face ravagii în judeţul Botoşani, pentru al doilea an consecutiv. Fermierii au ajuns în pragul disperării, de la cei mici cu 5-10 hectare şi până la cei care lucrează peste 1000 de hectare. Din estimările făcute, au fost deja compromise culturile de porumb, floarea soarelui şi soia de pe aproximativ 100.000 de hectare.

De la Păltiniş, Horodiştea, Rădăuţi Prut şi până în zona Ripiceni, Ştefăneşti, de la Ripiceni şi până la Coţuşca, Ungureni, Dîngeni ori Hăneşti, culturile de soia, floarea soarelui şi porumb sunt compromise în mare parte, în timp ce grâul a fost la o treime din ceea ce era în alţi ani. Mulţi dintre fermieri sunt disperaţi, subvenţiile nu le-au primit, au împrumutat bani din bănci pentru a realiza culturile sau pentru achiziţiile de utilaje iar acum sunt în pragul falimentului. „De două luni nu a mai plouat deloc”, ne-a spus un fermier din Mihălăşeni, „Toată vara ne uităm la cer ca să ploaie”, a completat un alt fermier din Dîngeni. „Nici nu vreau să mă gândesc. Pierderile sunt de ordinul miliardelor. La grâu am cheltuit 30-31 de milioane pentru un hectar şi scot 11 milioane”, susţine un fermier din Rădăuţi Prut care lucrează 1300 de hectare. În comuna Mitoc, primarul ne-a spus că soia şi porumbul au fost afectate în totalitate de secetă iar floarea soarelui în proporţie de 70%. „În judeţul Botoşani lucrăm în total 2200 de hectare din care porumb 900 de hectare. Pierderile estimate în acest moment sunt de UN MILION DE EURO”, a declarat reprezentantul unei firme din Mitoc. „Am 85 de ani. La seceta din ’46, la foametea de atunci, tot în luna iulie am smuls împreună cu tata porumbul însămânţat. De atunci şi până acum am mai avut secetă dar aşa ceva nu a mai fost”, ne-a spus un fermier din comuna Avrămeni.

Concluzia a fost trasă de un inginer din comuna Păltiniş, fost preşedinte de CAP: „Am cheltuit 2888 lei pe hectar. În total am cheltuit 688.000 de lei. Nicio societate nu asigură pentru secetă. Poţi să fii cât de mare specialist, să faci cheltuieli, fără apă eşti zero. Am aproape 50 de ani de producţie în agricultură dar aşa nu a fost niciodată. La grâu am făcut 1540 de kilograme la hectar iar în alţi ani făceam de la 6000 în sus. Ne-au luat ăştia în râs cu 45 de bani kilogramul de grâu. Nu văd niciun fel de speranţă”.

„Maxim zece zile va mai fi apă potabilă”

În comuna Manoleasa, multe dintre fântâni au secat deja iar autorităţile locale spun că va mai fi apă pentru maxim zece zile. Această comună este oarecum privilegiată deoarece Prutul este foarte aproape şi s-a găsit o soluţie de avarie măcar pentru animale.

„Maxim zece zile va mai fi apă potabilă în comuna Manoleasa. Am preluat primăria acum o lună şi de atunci nu mai avem apă la animale. Luăm din Prut şi o aducem cu cisternele. Am apelat la ISU, la Prefectură, Consiliul Judeţean dar fiecare ne spune să ne descurcăm. Ne gândim la varianta unor fântâni de mare adâncime dar durează, nu avem bani. Am găsit primăria fără bani în cont. Un puţ de ăla ajunge la 10.000-12.000 de euro. Mor animalele de sete, vin oamenii şi spun că aduc animalele la primărie. Am făcut nişte bazine şi ducem apa pe izlazul comunal pentru a salva animalele”, ne-a spus primarul comunei Manoleasa.

În Mitoc, oamenii transportă zilnic butoaie cu apă de la Prut pentru a-şi salva animalele. Marea problemă este că nu există hrană pentru animale nici măcar în această perioadă iar oamenii nici nu au curajul să se gândească ce vor face la iarnă.

„După 1990 a fost distrus tot sistemul de irigaţii”

Dumitru Avădănei este unul dintre fermierii mari din judeţul Botoşani. Lucrează în agricultură din 1970. Afacerea a pornit-o în 1996, cu 80 de hectare şi un tractor. Acum lucrează peste 1300 de hectare, are utilaje performante şi spaţii de depozitare a cerealelor. El spune că tonul distrugerii agriculturii româneşti a fost dat în 1990 chiar de către Petre Roman, premierul din acea perioadă.

„La afirmaţia domnului Petre Roman că industria românească e grămadă de fier vechi, toată lumea a început să ia. Luau tractoare din SMA-uri, luau animale din CAP-uri, dărâmau grajduri. Nimeni nu zicea absolut nimic. După ce s-a distrus totul, nu se mai putea face nimic. Libertatea asta prost înţeleasă, a dus la vandalizarea întregii averi a ţării”, ne-a spus Dumitru Avădănei care a adăugat:

„După 1990 toată lumea a vrut pământ. Pe măsură ce au îmbătrânit, nu au mai putut să lucreze şi l-au abandonat. Înainte de 2008 erau multe pârlogi nelucrate. Când a început să se dea subvenţii, a crescut şi interesul pentru lucru. Astfel au apărut şi întreprinzătorii dar dacă nu se dă subvenţia, mulţi vor abandona. Înainte de Revoluţie, România a dispus de un capital uman foarte bine pregătit. Acum trebuie pornit de la pregătirea tineretului, educarea lui pentru muncă iar statul ar trebui să ia terenurile de la străini şi să le dea tuturor agronomilor şi tehnicienilor cu plata în 30-50 de ani. Atunci va fi interes”.

Cât priveşte sistemele de irigaţii, acestea au existat pe malul Prutului dar în câţiva ani au ajuns la fier vechi.

„Sistemul Ripiceni, Horia, Liveni, Manoleasa era în jur de 20.000 de hectare. În plus, mai erau amenajări locale. Este adevărat că acel sistem avea un consum mare de energie, se pompa apa din vale în deal. Au fost ani în care s-a făcut producţie mare. După 1990 a fost distrus tot sistemul. În perioada 1990-1996 nu te întreba nimeni ce faci, s-au distrus toate unităţile. Au fost împărţite bunurile fără să se ţină o evidenţă”, a mai declarat Dumitru Avădănei.

seceta in Botosani, fermier Radauti Prut seceta in judetul Botosani (45) seceta in judetul Botosani (44) seceta in judetul Botosani (43) seceta in judetul Botosani (41) seceta in judetul Botosani (40) seceta in judetul Botosani (39) seceta in judetul Botosani (38) seceta in judetul Botosani (37) seceta in judetul Botosani (36) seceta in judetul Botosani (35) seceta in judetul Botosani (34) seceta in judetul Botosani (33) seceta in judetul Botosani (32) seceta in judetul Botosani (31) seceta in judetul Botosani (30) seceta in judetul Botosani (29) seceta in judetul Botosani (28) seceta in judetul Botosani (27) seceta in judetul Botosani (26) seceta in judetul Botosani (25) seceta in judetul Botosani (24) seceta in judetul Botosani (23) seceta in judetul Botosani (22) seceta in judetul Botosani (21) seceta in judetul Botosani (20) seceta in judetul Botosani (19) seceta in judetul Botosani (18) seceta in judetul Botosani (17) seceta in judetul Botosani (16) seceta in judetul Botosani (15) seceta in judetul Botosani (14) seceta in judetul Botosani (13) seceta in judetul Botosani (12) seceta in judetul Botosani (11) seceta in judetul Botosani (10) seceta in judetul Botosani (9) seceta in judetul Botosani (8) seceta in judetul Botosani (7) seceta in judetul Botosani (6) seceta in judetul Botosani (5) seceta in judetul Botosani (4) seceta in judetul Botosani (3) seceta in judetul Botosani (2) seceta in judetul Botosani (1)

Tags: , , , ,

Category: AGRICULTURA, Economic, Reportaj, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com