STATII RADIO

INTERVIU. Traian Atanasiu, director Staţiunea Popăuţi: “Am realizat investiţii de peste un miliard”

| 19 ianuarie 2016

traian atanasiu, director statiunea Popauti

Staţiunea de Cercetare Popăuţi este una dintre puţinele staţiuni din România care reuşeşte să supravieţuiască din punct de vedere financiar, în condiţiile în care nu beneficiază de finanţare de la bugetul statului. Traian Atanasiu, noul director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi, a vorbit despre situaţia financiară a staţiunii, despre problemele pe care le-a găsit şi despre investiţiile pe care încearcă să le realizeze.

Cum aţi găsit Staţiunea Popăuţi şi care este situaţia financiară în acest moment?

traian atanasiu, director statiunea Popauti1Situaţia nu este nici bună şi nici rea. Într-un fel stăm acceptabil. Eu vin din Staţiunea Secuieni – Bacău, o staţiune similară celei de la Popăuţi. La Popăuţi stăm un pic mai bine. În luna octombrie au fost demarcate două proiecte de cercetare şi cu ajutorul acestor proiecte vom obţine o finanţare. În plus, au intrat o parte din subvenţii. Într-un fel, suntem la limita de supravieţuire. Nu avem probleme cu salarizarea. Am achitat pe 11 ianuarie salariile aferente luni decembrie. Suntem la zi la aproape la toţi furnizorii. Ţinând cont că 2015 a fost un an foarte greu din cauza lipsei precipitaţiilor şi nu ne-am putut asigura baza furajeră necesară, trebuie să fim foarte atenţi. Din calculele noastre, suntem acoperiţi dar nu ştim cât va ţine iarna. Eu spun că suntem pe drumul cel bun, animalele arată bine, au stadiul de întreţinere bun. Avem aproximativ 2000 de capete de ovine şi caprine.

Încercaţi o creştere a efetivului?

În mod cert vom creşte efectivul. În ultima perioadă s-a început o întinerire. Rata de înlocuire a fost un pic crescută pentru a asigura performanţă. Un animal este productiv un anumit număr de ani. El se poate exploata mai mult dar cu performanţe scăzute. Directorii care au fost înaintea mea au crescut rata de înlocuire a animalelor în vârstă, tocmai pentru a creşte performanţa.

Vor fi investiţii în acest an la Staţiunea Popăuţi?miei statiunea popautiDeja am realizat investiţii. Pe cele două proiecte de cercetare am realizat investiţii de peste un miliard de lei vechi. Ne-am dotat cu o presă de balotat nouă, cu o cositoare nouă şi cu o remorcă-cisternă vidanjă nouă. Aveam aceste utilaje dar erau cu un grad mare de uzură, o tehnologie învechită iar costurile de întreţinere erau mari.

Care sunt priorităţile din punct de vedere al investiţiilor?

Eu sunt manager de aproape trei luni. În momentul în care am preluat această funcţie, am fost preocupat să asigurăm furajele pentru iarnă, să asigur funcţionarea staţiunii. Între timp, am făcut o analiză cu privire la investiţiile care ar trebui realizate. Din păcate, foarte multe reparaţii capitale nu cred că vom putea face. Veniturile staţiunii sunt asigurate din câteva surse şi în primul rând din ceea ce producem noi. Deşi avem un efectiv mare, avem toată gama de culori care există în rasa karakul, pielicelele nu au o valoare economică care să ne aducă eficienţă. În ceea ce priveşte producţia de lapte şi carne, producem dar încasările nu sunt pe măsura dorită. Preţul cărnii este foarte jos. Acum trei ani, preţul cărnii la ovine era 11 lei iar în 2015 a fost în jur de 4 lei şi chiar sub 4 lei. Vorbim în viu. Nu poţi fi eficient economic la asemenea preţuri. În ceea ce priveşte lâna, de ani de zile nu este valorificată. Ovinele karakul au o lână semigrosieră şi grosieră care în trecut se folosea la fabricarea covoarelor. Din cauza faptului că nu mai există industria uşoară, nici această lână nu mai are căutare. Vom încerca să vindem anul acesta lâna în afara ţării.

Care mai este situaţia terenurilor staţiunii? Existau câteva litigii cu un agent economic…

Suntem încă în litigiu cu un fost partener. Avem o suprafaţă care ne asigură creşterea efectivelor şi chiar dublarea lor. Problema noastră este pe partea de dotare. Avem o dotare precară din punct de vedere al exploatării pe partea de vegetal. Avem în dotare doar trei tractoare funcţionale din care două sunt de tehnologie mai nouă, de procţie americană. Nu avem toată gama de utilaje agricole necesară. La ora actuală avem în administrare 1163 de hectare iar anul acesta vom lucra în jur de 600-700 de hectare.

Încercaţi accesarea unor proiecte europene pentru dezvoltarea staţiunii?

popautistatiuneProiecte europene noi nu putem accesa din cauza datoriilor la bugetul statului. Am mai micşorat cuantumul acestor datorii dar totuşi sunt valori mari. Aceste datorii sunt către bugetul asigurărilor sociale, asigurările de sănătate.  Din fonduri proprii, este destul de greu să facem aceste investiţii. Vom încerca să mai facem ceva dotări pe aceste proiecte de cercetare. Din păcate nu putem achiziţiona un tractor deoarece proiectele însumate nu au valoarea unui tractor.

Tags: , , , , , ,

Category: AGRICULTURA, Economic, Interviu, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com