STATII RADIO

INTERVIU cu primarul Municipiului Dorohoi: “În Dorohoi se văd investiţiile pe care le-am realizat în ultimii ani”

| 26 ianuarie 2016

alexandrescudorin

În ultimii ani, municipiul Dorohoi şi-a schimbat faţa radical iar 2016 poate fi anul în care vor demara trei proiecte de o valoare şi o importanţă foarte mare. Două dintre aceste proiecte aparţin primăriei municipiului Dorohoi iar unul aparţine societăţii Nova Apaserv. Într-un interviu acordat pentru Botoşani Online, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a vorbit despre cele trei mari investiţii dar despre alte obiective care vor fi realizate.

În toamna anului trecut aţi declarat că una din priorităţile Dorohoiului este relizarea unei şosele de centură. Ce şanse sunt să înceapă lucrările anul acesta?

Centura ocolitoare este una din priorităţile investiţionale ale Dorohoiului. A trecut de comisia tehnico-economică de la Iaşi şi acum documentaţia este la Ministerul Transporturilor unde sperăm să primească avizul final ceea ce înseamnă şi finanţarea proiectării şi execuţiei. Realizarea acestui obiectiv ar fi foarte importantă pentru că s-ar fluidiza traficul în zonă, infrastructura din oraş ar fi protejată şi ar putea apărea zone de dezvoltare economică. Dacă acest obiectiv s-ar realiza, cheltuielile pentru întreţinerea drumurilor din municipiul Dorohoi ar fi mult mai mici şi astfel s-ar putea realiza alte obiective. Se spune că toate proiectele vor fi continuate şi aşa ar fi normal, indiferent de guverne. Nu este o investiţie numai a Dorohoiului. Este o investiţie a CNADNR şi s-ar lega tot nordul judeţului cu drumurile naţionale spre Suceava şi Botoşani. O astfel de investiţie ar trebui continuată cu reabilitarea drumurilor Dorohoi – Suceava, Dorohoi – Botoşani şi Dorohoi – Darabani. În Suceava s-a făcut aeroportul şi sunt oportunităţi mult mai mari de dezvoltare a Dorohoiului.

Una din marile probleme ale Dorohoiului rămâne apa şi canalizarea…

Al doilea obiectiv important în acest an este reabilitarea şi extinderea sistemului de apă şi canalizare în municipiul Dorohoi. Acest proiect se află în stadiul de achiziţie la Nova Apaserv. Acest proiect trebuia să înceapă de acum trei ani de zile. Din păcate nu depinde de noi. Este un proiect al Consiliului Judeţean şi Nova Apaserv.

În ce stadiu este proiectul de modernizare al ambulatoriului?

dorin alexandrescuO altă prioritate pentru noi şi care face parte din strategia de dezvoltare a municipiului, este sănătatea. Avem două puncte importante pe care dorim să le realizăm în viitoarea finanţare. Este vorba de ambulatoriul din muncipiul Dorohoi pentru care vom depune documentaţia în vederea obţinerii unei finanţări. Documentaţia se află în stadiul de studiu de fezabilitate. Această documentaţie prevede reabilitarea policlinicii existente, construirea a încă unui nivel, reabilitarea tuturor spaţiilor, dotarea cu lifturi şi achiziţionarea de aparatură performantă. De asemenea, intenţionăm reabilitarea blocului materno-infantil. Trebuie reabilitat întregul pavilion şi avem nevoie de aparatură medicală. La o primă estimare, investiţiile ar depăşi patru milioane de euro iar singura şansă este accesarea de fonduri europene.

La finalul anului trecut a fost achiziţionat un computer tomograf. Când va putea fi utilizat?

Mă bucur să am reuşit să achiziţionăm anul trecut un computer tomograf. Pentru a putea fi valorificat, trebuie să facem nişte modificări la spaţiul în care va funcţiona. Acum se execută acele lucrări şi sperăm ca din luna februarie să fie pus în funcţune acest computer tomograf.

Primăria Dorohoi a investit în modernizarea cinematografului dar acesta nu funcţionează. Care este motivul?

Aşteptăm un operator. Ne dorim un operator puternic şi care să ofere servicii de calitate. Există inclusiv aparatura, a fost făcută şi o proiecţie. Este o investiţie de excepţie şi foarte aşteptată de dorohoieni şi de cei din jur. Este un ecran de vreo 42 de metri pătraţi. Vom face în perioada următoare un contract de servicii cu un operator de specialitate şi vom deschide acest cinematograf.

Cum catalogaţi împărţirea bugetului în 2016?

alexandrescudorin512

Mă aşteptam să am sume mai generoase pentru că în Dorohoi se văd investiţiile pe care le-am realizat în ultimii ani. Sunt obiectivele începute şi pe care vreau să le finalizez. Vorbesc de sediul primăriei, parcul de lângă primărie, cinematograful plus alei, parcări. Noi avem mai multe proiecte la care lucrăm şi încercăm să accesăm proiecte europene pentru care ne trebuie cofinanţare. Eficentizarea iliminatului, modernizarea unităţilor de învăţământ, reabilitarea termică a imobilelor care aparţin domeniului publicului plus reabilitarea termică a unor blocuri. Facem toate eforturile în aşa fel încât să fie finalizate şi lucrările la sediul primăriei. Nu mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Mai trebuie montate uşile şi de făcut arhitectura din interior plus câteva lucrări prin exterior după care dotarea cu mobilier.

Dorohoiul a avut o echipă de fotbal în Liga a II-a şi una în Liga a III-a iar acum nu mai are niciuna…

Eu îmi doream foarte mult să avem o echipă a Dorohoiului dar trebuie să ne gândim prima dată la priorităţile oraşului. Fotbalul este o activitate care consumă mulţi bani. Această investiţie trebuie făcută de oameni care se pricep şi de aceea eu prefer îi las pe ei să se implice. Primăria devine un partener prin asigurarea unor condiţii de desfăşurare a activităţii, aşa cum am făcut şi până acum.

Tags: , , ,

Category: Administratie, Interviu, stiri

Comments are closed.

shared on wplocker.com